Familia Ermurache, originară din raionul Căușeni este unul din cei mai cunoscuți producători de obiecte metalice din sudul Moldovei.

Ei au fondat compania Fier-Art-Prim SRL în anul 2018, specializându-se inițial în producerea renilor decorativi din metal, pentru sărbătorile de iarnă. Anul acesta, vânzările totale ale companiei au atins suma totală de 2 milioane de lei. Fondatorul și directorul companiei, Alexei Ermurache a povestit cum a reușit să își dezvolte o afacere prosperă în Moldova în acest domeniu, timp de 3 ani.

După cum spune Alexei, ideea de a pune pe picioare această afacere a venit de la fiul său, Nicolai.

„Fiul meu Nicolai a lucrat mulți ani peste hotare, în diferite țări și orașe. În anul 2018 el a revenit acasă și a spus că îi plac foarte mult figurinele din metal cu care se decorează orașele în ajunul sărbătorilor de iarnă și că ar dori să se ocupe de producerea lor în Moldova, ca și aici oamenii să aibă posibilitatea să aducă atmosfera de Crăciun. Și-a dorit ca afacerea să fie una de familie. Și nouă ne-a plăcut ideea și am început să căutăm materie primă și tehnici de producere. Am ales metalul, investind pentru început aproximativ 1000 de euro. Eram chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă și am început prin producerea renilor din metal, decorați cu ghirlande. Când am văzut primii reni gata, am început să căutăm și primii clienți. Nu ne-a luat mult timp să găsim o persoană interesată de renii noștri decorativi, care mai apoi ne-a recomandat și altor familii. Astfel, în primele două luni am făcut vânzări de peste 400 000 lei. A fost un start foarte bun pentru noi.”

Banii câștigați din primele vânzări, familia Ermurache i-a investit în dezvoltarea afacerii.

„În aceste două luni am angajat și câteva persoane, care ne-au ajutat în producere. Astfel, după sărbători, a trebuit să ne gândim cu ce să ne ocupăm mai departe. Am decis să nu ne oprim doar la figurine decorative și am cumpărat utilajele necesare ca să producem mai multe tipuri de obiecte din metal, de la mangaluri și până la porți și garduri metalice.”

Anul acesta, cu ajutorul unui credit de la Microinvest afacerea familiei Ermurache a ajuns la o nouă etapă de dezvoltare.

„La început de an, furnizorii ne-au anunțat că din cauza pandemiei, materialele s-au scumpit cu 150 de procente. Cea mai bună soluție a fost să apelez la Microinvest și să iau un credit pentru cumpărarea materiei prime, din care să producem obiecte finite, gata de vânzare. Mulți au revenit acasă cu copii, astfel am decis că ar fi eficient să ne specializăm în producerea terenurilor de joacă și să le propunem spre vânzare organizațiilor guvernamentale din diferite regiuni.”

Alexei Ermurache a mărturisit că compania Microinvest este un partener responsabil și de încredere și că planifică să colaboreze și în continuare.

„Din cauza că materia primă s-a scumpit, au crescut și prețurile obiectelor pe care le producem. Din acest motiv, mulți dintre clienții noștri nu au posibilitatea să achite din start toată suma pentru obiectele de care au nevoie, de exemplu porți. Acest lucru m-a motivat să apelez din nou la Microinvest, de data aceasta pentru un parteneriat. Pentru mine era destul de dificil să închei contracte individuale cu clienții, ca să poată achita în rate. La Microinvest, ne-au spus că au acest serviciu și că am putea să colaborăm și în calitate de parteneri. Clientul comandă la noi obiectul metalic de care are nevoie, iar Microinvest îl ajută cu suport financiar. După care, pe baza unui contract dintre toate 3 părți, clientul achită produsul cumpărat de la noi, în rate. Și cel mai important, nu achită dobânda, care este acoperită de compania noastră.”

* Microinvest este unicul OCN din Moldova, deținător al certificatului internațional de calitate – SMART. Acesta presupune un proces de creditare responsabil și transparent, bazat pe principii internaționale de deservire a clienților, abordare respectuoasă, corectă și echitabilă.

Sursa: pavelzingan.md

Sign up for the newsletter to stay up to date

For more information, check out Privacy Policy or write to us at sesizari@microinvest.md.

We use Cookies
Learn more

Our website uses cookies and thereby collects information about your visit to improve our website (by analyzing), show you Social Media content and relevant advertisements. Please see our cookies page for furher details or agree by clicking the 'Accept' button.

Cookie settings

Below you can choose which kind of cookies you allow on this website. Click on the "Save cookie settings" button to apply your choice.

FunctionalOur website uses functional cookies. These cookies are necessary to let our website work.

AnalyticalOur website uses analytical cookies to make it possible to analyze our website and optimize for the purpose of a.o. the usability.

Social mediaOur website places social media cookies to show you 3rd party content like YouTube and FaceBook. These cookies may track your personal data.

AdvertisingOur website places advertising cookies to show you 3rd party advertisements based on your interests. These cookies may track your personal data.

OtherOur website places 3rd party cookies from other 3rd party services which aren't Analytical, Social media or Advertising.