Să fii părinte este cea mai deosebită stare pe care o trăim. Fără îndoială, fiecare părinte vrea să le ofere copiilor săi tot ce-i mai bun. O educație corectă, un mod de viață cât mai echilibrat, emoții pozitive, dar și un somn dulce și sănătos, ca să fie plini energie și bună dispoziție în fiecare dimineață. Anume din acest motiv, amenajarea camerelor pentru cei mici merită toată atenția noastră. Mai ales când vorbim despre alegerea patului pentru dormitor.

Astăzi, pătucurile pentru copii sunt adevărate „creații de artă”. Disponibile în tot felul de modele, stiluri și nuanțe, aceste obiecte de mobilier pot completa de minune designul general al oricărei încăperi, combinând perfect aspectul practic, designul inedit și confortul, atât de necesare pentru un somn ușor și sănătos. La Robertino, partener Microinvest și unul din cele mai mari magazine cu produse pentru copii te așteaptă cele mai stilate pătucuri pentru copiii, inclusiv pentru bebeluși.

Deci, dacă ești mămică sau tătic și ești în căutarea unui pătuț potrivit pentru micuțul vostru, atunci acest articol este pentru tine. Împreună cu consultanții Robertino am punctat cele mai importante detalii tehnice și de design care contează cu adevărat în alegerea unui pătuț sigur, stilat și confortabil – o investiție corectă pentru sănătatea și liniștea fiecărui copil.

Care sunt principalele calități unui pătuț ideal pentru bebeluș?

Cu toții știm că somnul sănătos este un proces vital, mai ales în primii ani de viață. De exemplu, bebelușii până la 3 luni au nevoie de până la 18 ore pe zi de somn liniștit și confortabil, care poate fi asigurat doar cu ajutorul unui pătuț bine ales. Criteriile „must-have” pe care ar trebui să le aibă un pătuc pentru bebeluș de calitate sunt CONFORTUL și SIGURANȚA. În plus, fiecare mămică visează la un pătuc „magic” ca în povești, care va completa frumos designul general.

Fiind o achiziție responsabilă, pătuțul pentru bebeluș trebuie ales din timp, ținând cont de o serie de detalii tehnice și de proiectare, de care depinde direct aspectul ergonomic și funcțional al acestuia. Astfel, înainte de a merge la magazin sau a planifica această cumpărătură, îți recomandăm să te documentezi despre următoarele caracteristici:

  1. Materialele utilizate. Un pat bun trebuie să fie rezistent, sigur, dar și durabil. Specialiștii recomandă să optăm pentru pătuțuri din lemn sau fier, materiale rezistente și sigure la toate capitolele. Adițional, pe piață mai sunt utilizate și materiale de buget, precum PAL sau MDF, la fel de practice, dar mai puțin rezistente în timp.
  2. Tipul, dimensiunile și funcționalitatea. La capitolul pătuțuri pentru bebeluși, astăzi există modele tot mai sofisticate din punct de vedere al funcționalității, cum sunt paturile transformer. De exemplu, acestea pot fi fixate lângă patul matrimonial, dar și extinse, atunci când copilul crește mai mare.
  3. Elementele de siguranță. După cum am spus, un pătuț pentru bebe trebuie să fie nu doar confortabil, ci și sigur, creat după toate standardele și normele de calitate. Unul din standardele calității în UE este marcajul CE, care indică că pătuțurile sunt produse din materiale ce nu conțin substanțe toxice. De asemenea, îți recomandăm să verifici ca modelul ales să aibă laterale detașabile și bari de protecție în set.
  4. Salteaua. Cel mai bun pătuț trebuie să fie dotat și cu o saltea de calitate, care este la fel de importantă ca și patul în sine. Anume de saltea depinde direct calitatea somnului și comoditatea. Saltelele de calitate trebuie să fie produse din materiale antialergice, să aibă o fermitate potrivită și să asigure o poziție corectă pentru somn.
  5. Spațiile de depozitare. O caracteristică care vine drept bonus împreună cu modelele de pătucuri moderne. De regulă, un pat ergonomic este dotat cu spațiu pentru depozitarea lenjeriei, pernelor, dar și spații personalizare, în funcție de model.

În magazinele Robertino, consultanții au grijă din start să te informeze cât mai bine despre toate aceste detalii, ca să fii sigur că ai luat o decizie corectă. În plus, cei de la Robertino au grijă să își completeze periodic stocurile cu modele fermecătoare de pătuțuri, deosebite prin design și calitate. Printre cele mai populare oferte ale acestui an se numără: Gandylyan, Bucsa, Dr. Reak și altele.

Vestea bună este că produsele pentru copii Robertino pot fi achiziționate și în credit, cu suportul financiar Microinvest, în cele mai favorabile condiții de creditare. Apropo, doar acum, la Robertino poți cumpăra orice pătuc pentru copii în rate, pe o perioadă de până la 6 luni.Oferă-le copiilor tăi un somn liniștit și sănătos!

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe

Our website uses cookies and thereby collects information about your visit to improve our website (by analyzing), show you Social Media content and relevant advertisements. Please see our cookies page for furher details or agree by clicking the 'Accept' button.

Cookie settings

Below you can choose which kind of cookies you allow on this website. Click on the "Save cookie settings" button to apply your choice.

FunctionalOur website uses functional cookies. These cookies are necessary to let our website work.

AnalyticalOur website uses analytical cookies to make it possible to analyze our website and optimize for the purpose of a.o. the usability.

Social mediaOur website places social media cookies to show you 3rd party content like YouTube and FaceBook. These cookies may track your personal data.

AdvertisingOur website places advertising cookies to show you 3rd party advertisements based on your interests. These cookies may track your personal data.

OtherOur website places 3rd party cookies from other 3rd party services which aren't Analytical, Social media or Advertising.