Global Money Week 2019 – Învață. Economisește. Câștigă.

06042019

La sfârșitul lunii martie, Microinvest a marcat săptămâna educației financiare.
De-a lungul activității în domeniul microfinanțării, compania Microinvest a susținut și participat activ în cadrul campaniilor internaționale de educație financiară care rezonează cu valorile și principiile noastre.

În perioada 25-31 martie 2019, am participat în cadrul campaniei internaționale ,,Global Money Week 2019” printr-o serie de evenimente educative, articole informative și un quiz special destinat publicului pentru conștientizarea stării financiare.
Activitatea companiei Microinvest se desfășoară pe tot teritoriul țării, și respectiv, ne-am dorit să ajungem în cât mai multe locuri pentru a putea livra informația unui număr cât mai mare de elevi.
Am organizat ,,Ziua ușilor deschise” în reprezentanțele Microinvest din or. Bălți și Soroca și de asemenea, am fost în vizită la gimnaziul din satul Temeleuți, r-nul. Călărași. ,,Am reușit să transmitem celor peste 200 de elevi ai claselor primare prezenți la evenimentele noastre, noțiuni introductive despre bani, economie și creditare. Am fost plăcut surprinși să vedem cu cât intuziasm privesc cei mici lumea finanțelor, cât de curioși sunt despre istoria și însemnătatea banilor și cu câtă seriozitate tratează idea de credit. Supriza cea mai mare a venit din partea întrebărilor lor super curioase despre unde și cum se fac banii, cine a inventat băncile, și ce facultate trebuie să urmeze ca să se poată angaja într-o companiei de finanțare, iar toate acestea, ne motivează să credem cu tărie că zona de finanțare, creditare reprezintă interes pentru tânăra generație” a declarat Olga Podfigurnaia, conducătorul Departamentului Business.

Însă, volumul de informație privind educația financiară nu a vizat doar elevii claselor primare, ci toate persoanele pentru care domeniul micro finanțării reprezintă interes și pentru care am livrat pe parcursul întregii săptămâni articole cu informații utile despre creditarea responsabilă, însoțite de un test care evidențiază sănătatea fianciară a fiecărui utilizator.
Pe parcursul săptămânii în care am desfășurat campania, am încercat să răspundem la cele mai importante întrebări pe care le poate întâmpina o persoană în momentul în care se confruntă cu anumite situații la nivel financiar, și anume:

Cum să vă majorați economiile și să reduceți costurile?

În ce cazuri este rațional să luați un împrumut?

Ce alegem, când aplicăm pentru un credit – o bancă, sau o organizație de creditare nebancară? 

Ce intră în prețul creditului?

Ce se întâmplă dacă nu achit una sau mai multe rate ale creditului?

Am fost plăcut surprinși de receptivitatea publicului atât în zona on-line cât și cea offline, fapt ce ne demonstrează interesul sporit al societății și ne determină să susținem în continuare educația financiară la nivel national.

Despre Global Money Week
Global Money Week in Moldova, face parte din campania internațională ce are scopul de a spori conștientizarea necesității educației financiare în rândul copiilor și a tinerilor. Campania  a fost realizată la inițiativa Child & Youth Finance International (CYFI) și se desfășoară pentru al 8-lea an consecutiv în peste 150 de țări.
În zilele noastre, mai puțin de 1% din totalul numărului de copiii au acces la studii în domeniul finanțelor, iar 1 mlrd de copii traiesc in saracie. Lipsa inteligenței financiare conduce spre supraîndatorarea în rândul tinerilor, iar acest lucru influiențiază negative dezvoltarea și bunăstarea acestora.
Datorită accesului la finanțare și educația financiară, copiii au posibilitatea să învețe cum să gestioneze corect banii.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe