Banca Transilvania intenționează să achiziționeze 100% din capitalul social al Microinvest, companie specializată pe finanțarea microîntreprinderilor, liderul pieței financiare non-bancare din Republica Moldova.

Microinvest și-a construit în timp o poziție solidă pe piață şi s-a poziționat ca brand puternic. Compania are peste 25 000 de clienți, aproape 200 de angajați, 13 sucursale şi a acordat până acum peste 30 000 de finanțări. Un alt punct forte al Microinvest este echipa de management profesionistă, cu experiență şi expertiză în banking şi microfinanțare.

“Pasul pe care îl facem prin această nouă achiziție arată angajamentul BT de a susține cât mai mulți antreprenori prin dezvoltarea activității de microfinanțare a Grupului Financiar Banca Transilvania. Este oportunitatea pe care dorim să o valorificăm în favoarea clienților aflați la început de drum. Vom face acest lucru prin combinarea modelului de business pe care îl avem în România la BT Mic, cu cel al Microinvest, precum şi prin creşterea sinergiilor cu alte companii ale Grupului Financiar Banca Transilvania din Republica Moldova – BT Leasing şi Victoriabank”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

În prezent, BT se află în etapa de solicitare a aprobării achiziţiei de către autorităţile de supraveghere din România şi de către alte autorități relevante.

În evaluarea şi pregătirea acestei tranzacții, Banca Transilvania a colaborat cu case de avocatură şi consultanți juridici din România şi Republica Moldova, echipa de proiect fiind formată în principal din Filip & Company şi Vernon | David şi asociații. KPMG şi EY au fost, de asemenea, parteneri în proiect.

Parte a pieței din Republica Moldova din 2008, mai întâi prin BT Leasing Moldova şi din 2018 prin Victoriabank, Grupul Financiar Banca Transilvania susține antreprenorii şi contribuie la consolidarea economiei zonei.

  • Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din Europa de Sud-Est, în funcție de active şi este cunoscută ca fiind Banca Oamenilor Întreprinzători. Banca are peste 3 milioane de clienți, 500 de sedii şi circa 10 000 de angajați. Este singurul brand din România prezent în clasamentul Brand Finance 500, realizat de Brand Finance în 2019 şi 2018. Povestea BT a început în România, în Cluj-Napoca, acum aproape 26 de ani, cu o echipă formată din 13 persoane şi cu o sucursală.
  • BT Mic este start-up-ul de microfinanțare al Grupului Financiar Banca Transilvania, care completează rolul băncii de a susține oamenii  întreprinzători. Se adresează firmelor cu cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, indiferent de domeniul de activitate şi de forma de organizare. BT Mic are acum peste 10 000 de clienți din toate domeniile de activitate, firme care au peste 20 000 de angajați în 2 000 de localități din România.
  • BT Leasing Moldova este liderulcompaniilor de leasing din Republica Moldova, în funcție de valoarea finanțărilor de mijloace fixe acordate în leasing. Are peste 3 000 de clienți, dintre care 60% sunt companii. IMM-urile reprezintă 90% din firmele finanțate. BT Leasing MD oferă o gamă completă de produse și servicii de finanțare în leasing pentru achiziția de autovehicule, echipamente, utilaje și imobile pentru persoane fizice și pentru societăți comerciale din Republica Moldova.
  • Victoriabank este a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova. Are aproae 270 000 de clienți activi, dintre care peste 10 000 sunt companii, dar şi 100 de sedii şi 1 100 de angajați. Este prima instituție bancară comercială înființată în Moldova, în 1989. Banca Transilvania este acționar la Victoriabank din 2018, iar împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare formează un parteneriat strategic pentru susținerea economiei Republicii Moldova.

Sursa: https://www.bancatransilvania.ro/bt-social-media-newsroom/stiri/banca-transilvania-o-nou-achiziie-in-republica-moldova/

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe