Banner Image

Cum să accesezi corect un credit pentru afaceri sau necesități personale?

Te-ai gândit vreodată dacă merită să iei un credit pentru a-ți realiza visul? Creditarea a devenit o parte firească a vieții noastre – atât în familie, cât și în afaceri. Accesarea unui credit poate deveni un pas important în realizarea planurilor la momentul oportun: de la procurarea unui automobil și dezvoltarea afacerii, până la reparație sau achiziționarea tehnicii pentru casă. Cel mai important este să faci acest pas conștient și responsabil.

Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Microinvest participă la campania internațională „Borrow Wisely”, organizată de Microfinance Centre. Implicarea în această inițiativă globală reflectă angajamentul companiei față de principiile creditării responsabile și dorința de a contribui la creșterea nivelului de educație financiară în Republica Moldova.

În cadrul campaniei „Borrow Wisely 2025”, Microinvest vine cu informații utile despre cum să iei decizii financiare înțelepte. Organizăm prezentări interactive în școli, colegii și universități, publicăm articole și materiale video cu sfaturi practice, explicând într-un limbaj simplu cum să iei un credit în mod responsabil, să-ți evaluezi corect capacitatea de plată și să alegi soluția potrivită pentru necesitățile și planurile individuale de dezvoltare. Scopul nostru este să ajutăm oamenii să-și gestioneze inteligent și echilibrat finanțele.

Cinci pași către creditarea responsabilă

Un credit poate fi un instrument excelent pentru a-ți atinge obiectivele atunci când ai nevoie – fie că vorbim despre creșterea afacerii sau planurile personale. Cheia este abordarea conștientă și sigură, de la alegerea organizației de creditare și până la gestionarea corectă a banilor. Iată 5 pași simpli, dar esențiali, ca să alegi obiectiv un credit și să te simți încrezut la fiecare etapă.

  1. Stabilește cât poți împrumuta. Evaluează-ți obiectiv veniturile și cheltuielile curente ca să afli ce sumă poți rambursa fără stres. Un buget realist te protejează de supraîndatorare.
  2. Înțelege costul total al creditului. Analizează dobânda, termenul, comisioanele și alte costuri. Ține cont de DAE (Dobânda Anuală Efectivă) pentru a vedea imaginea completă și a planifica asumat bugetul.
  3. Analizează cu atenție contractul. Asigură-te că ai înțeles toate condițiile înainte de a semna. Un creditor responsabil îți explică clar fiecare detaliu.
  4. Folosește creditul conform planului. Direcționează banii exact către scopul propus și achită la timp. Asta consolidează disciplina financiară și relația de încredere cu creditorul.
  5. Cunoaște-ți opțiunile și drepturile. Dacă apar întrebări sau neclarități, contactează organizația financiară. Un partener financiar de încredere este mereu deschis la dialog și găsirea soluțiilor.

Educația financiară nu este doar despre teorie, ci despre abilități importante care se dezvoltă prin practică, dialog și exemple reale. Microinvest este unica organizație financiară din Republica Moldova deținătoare a certificatului internațional GOLD în domeniul protecției clienților – o recunoaștere a transparenței, responsabilității și grijii față de fiecare client.

Urmărește paginile Microinvest pe rețelele sociale pentru a nu rata sfaturi utile pentru decizii financiare informate în fiecare zi.

Microinvest – credite pentru oameni harnici.

 

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Acord consimțământul companiei O.C.N. Microinvest S.R.L., IDNO 1003600053518, să prelucreze datele mele cu caracter personal în scopuri de marketing și prospectare comercială, activitate desfășurată, inclusiv prin intermediul contractării terților prestatori de servicii în acest domeniu (apeluri telefonice, e-mail-uri, SMS-uri, notificări pe site sau în aplicațiile mobile ale companiei, publicității targetate în mediul digital sau mesagerii precum: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

Acest acord poate fi retras conform mențiunilor din secțiunea Drepturile subiecților datelor cu caracter personal din politica de confidențialitate și cookies.

Dacă nu ești deacord, te rugăm să debifezi și apoi să apeși Continuă.

I agree to the processing of my personal data by NBFC Microinvest LLC, IDNO 1003600053518 for marketing and commercial purposes, activities carried out, including by concluding contracts with third-party service providers in this area (telephone, email, SMS, notifications on the website or in the company’s personal account, mobile applications, targeted advertising in the digital environment or messengers, such as: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

This consent may be revoked, as described on the Privacy Policy and Cookies page in the Rights of Personal Data Subjects section.

If you do not agree, remove the check mark and click “Continue”.

Согласен/на на обработку моих персональных данных Н.К.О. Microinvest О.О.О., IDNO 1003600053518 в маркетинговых и коммерческих целях, осуществляемой деятельности, в том числе путем заключения договоров со сторонними поставщиками услуг в этой области (телефонной связи, электронной почты, SMS, уведомлений на сайте или в личном кабинете компании, мобильных приложений, таргетированной рекламы в цифровой среде или мессенджерах, таких как: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram и др.).<br><br>Это согласие может быть отозвано, как описано на странице «Политика конфиденциальности и файлы cookie» в разделе Права субъектов персональных данных.<br><br>Если вы не согласны, удалите галочку и нажмите «Продолжить».