Sub egida Centrului de microfinanțare, care unește 113 organizații din întreaga lume, Microinvest lansează campania „Împrumută înțelept”. Pe parcursul lunii octombrie, clienții care vor vizita filialele, site-ul sau paginile companiei de pe rețelele de socializare vor fi informați despre cum să calculeze rata optimă a creditului în baza venitului familiei, din ce este constituit prețul creditului, cât de important e să citească atent contractul înainte de semnarea acestuia, dar și unde se pot adresa dacă au întrebări sau se confruntă cu o situație neclară.

Atât persoanele fizice, cât și juridice vor putea parcurge un test de verificare a stabilității financiare a familiei și, respectiv, a afacerii. Răspunzând la câteva întrebări, ele își vor putea evalua „sănătatea financiară” și vor primi câteva sfaturi pentru îmbunătățirea acesteia.

Campania se derulează de 6 ani consecutiv, iar Microinvest este unica companie din Republica Moldova care participă deja de 5 ani. Anul trecut mesajul campaniei a fost trasmis către peste 300 000 de oameni din 16 țări ale Europei și Asiei Centrale.

„Piața creditării din țară este foarte mare. Doar organizații de creditare nebancară sunt peste 200 și fiecare încearcă să atragă clienții, oferind tot felul de reduceri, bonusuri și cadouri. Ținând cont de un număr atât de mare de oferte, este foarte greu de luat o decizie, mai ales atunci când nu cunoști modul în care se formează prețul creditului. Informarea obligatorie a clienților despre rata efectivă, care reprezintă costul real al creditului, deseori soluționează această neclaritate. Din păcate, nu toți clienții întreabă despre rata efectivă, iar modalitatea de calcul și prezentare a acesteia diferă de la o instituție financiară la alta. Mai mult decât atât, pe lângă costul creditului mai există noțiuni ca: fidejusiune, gaj, prima rată, valuta creditului. Anume din acest motiv, investim permanent în educația financiară, astfel încât oamenii să împrumute conștient, înțelegând toate condițiile și cunoscând costul total al creditului” – a menționat Olga Podfigurnaia, Șef Departament Clienți Business.

De asemenea, Microinvest va organiza seminare informative cu angajații mai multor companii. Dacă doriți ca Dvs. și angajații Dvs. să gestioneze înțelept mijloacele împrumutate, sunați la numărul de telefon 022 801 701 sau scrieți pe marketing@microinvest.md.

Nu permiteți datoriei să vă controleze, împrumutați înțelept. Aflați mai mult.

_______________________________________________________________

Campania „Împrumută înțelept” – campanie informațională inițiată de Centrul de microfinanțare, organizație internațională care promovează educația financiară și contribuie la respectarea drepturilor consumatorilor. Microinvest este unica companie din Republica Moldova, care partipă la această campanie alături de 24 de instituții din alte 16 țări.

Microinvest – companie de creditare nebancară cu capital străin, care își desfășoară activitatea în Republica Moldova, începând cu anul 2003. Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Microinvest este compania cu cel mai mare portofoliu de credite din rândul organizațiilor de creditare nebancară din țară.

Compania este un partener de încredere pentru persoanele fizice și micul business, propunând clienților finanțare flexibilă și la momentul oportun.

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe

Our website uses cookies and thereby collects information about your visit to improve our website (by analyzing), show you Social Media content and relevant advertisements. Please see our cookies page for furher details or agree by clicking the 'Accept' button.

Cookie settings

Below you can choose which kind of cookies you allow on this website. Click on the "Save cookie settings" button to apply your choice.

FunctionalOur website uses functional cookies. These cookies are necessary to let our website work.

AnalyticalOur website uses analytical cookies to make it possible to analyze our website and optimize for the purpose of a.o. the usability.

Social mediaOur website places social media cookies to show you 3rd party content like YouTube and FaceBook. These cookies may track your personal data.

AdvertisingOur website places advertising cookies to show you 3rd party advertisements based on your interests. These cookies may track your personal data.

OtherOur website places 3rd party cookies from other 3rd party services which aren't Analytical, Social media or Advertising.