Mulți visează să aibă propria lor afacere, dar puțini sunt cei care au curajul să o facă. Serghei Dodon din Ștefan Vodă este unul dintre cei care au avut curajul de a deveni antreprenori și nu a regretat niciodată alegerea făcută. Deja de 15 ani, Serghei comercializează tehnică agricolă și gospodărească, precum semănători, coase, ori motocultoare, iar recent și-a deschis și un magazin online, unde poate fi găsit absolut orice, pentru treburile casnice sau îngrijirea pământului. Datorită vânzărilor online și a ofertei de creditare de la Microinvest, de care a beneficiat Serghei, pandemia a ocolit antreprenorul și nu l-a împiedicat să înregistreze profit, nici în acest an.

Dragostea față de pământ și rădăcinile sale de agricultor, au pus bazele afacerii lui Serghei. Având doar ambiții, un vis de îndeplinit și dorința de a munci, bărbatul și-a deschis în orașul Ștefan Vodă primul său magazin, pe care l-a numit „Meseriaș”. Nu a trecut prea mult timp și a urmat un alt magazin deschis, de această dată „Meseriașul” a apărut chiar în capitală. Fiecare ușă deschisă, însemna o victorie pentru Serghei, iar șirul victoriilor va continua, dă asigurări antreprenorul.  Acum însă bărbatul se simte mândru și recunoscător că o comunitate întreagă de oameni îi încredințează anume tehnicii sale grija pentru pământul și casa lor.

Pe timp de pandemie însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Serghei a fost nevoit să închidă ușile magazinelor sale, pentru a nu provoca răspândirea virusului periculos. Totuși, pentru a nu lăsa pământul nelucrat și casele neconstruite, Serghei și angajații săi continuă să livreze tot necesarul pentru ca agricultorii și gospodarii să poată continua lucrările de primăvară în siguranță.

Și dacă prietenul la nevoie se cunoaște, atunci în aceste timpuri mai dificile, Microinvest este mai mult ca niciodată aproape de clienții săi, ajutându-i să depășească pandemia și consecințele acesteia. Serghei, de exemplu, a beneficiat de un credit, chiar în timpul stării de urgență, pentru ca bărbatul să poată achita prețul pentru importul unei serii de instrumente tehnice costisitoare. Dar asta nu e tot. Cu toții știm cât de importantă este și susținerea morală, dar și sfatul unui specialist, mai ales, în aceste momente. De aceea, antreprenorul se bucură și de un expert personal în creditare, mereu gata să-l consulte.

„Pandemia va trece, iar viața trebuie să-și urmeze cursul său obișnuit”, crede antreprenorul. De aceea, în carantină, bărbatul nu pierde timpul, dar construiește planuri de viitor. Astfel, odată ce virusul periculos va bate în retragere, antreprenorul va reveni cu forțe noi. Mai exact, Serghei este pe cale să deschidă un nou magazin. Al treilea „Meseriaș” urmează să apară în cel mai apropiat timp, în orașul Căușeni.

Serghei recunoaște că pământul este și pasiunea sa, iar lucrările agricole și munca casnică, care pentru cineva ar fi un calvar, pentru el este o plăcere. Antreprenorul este convins: anume această pasiune combinată cu visul de a avea o afacere proprie – este formula succesului său. Desigur că a fost nevoie și de ceva timp, multă muncă, tenacitate și un partener de încredere, pentru a-și transforma visul și ambițiile în realitate. Așadar, formula succesului e simplă, trebuie doar să o găsiți pe a voastră proprie și să aveți curajul să o aplicați în practică.

For more information, check out Privacy Policy or write to us at sesizari@microinvest.md.

We use Cookies
Learn more