Inteligența artificială versus Expert Microinvest. Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre credite

De când a apărut inteligența artificială, răspunsurile rapide la cele mai frecvente întrebări au devenit o modalitate ușoară de a afla tot ce ne interesează. Ce sunt creditele? Cum se calculează? Cum să-ți gestionezi bugetul? Ce faci când ai un refuz la credit? Sau nu poți achita? – sunt printre cele mai populare întrebări în rândul utilizatorilor. La Microinvest, în cadrul campaniei internaționale Global Money Week, în fiecare an venim cu informații cât mai utile și relevante despre bani și creditare. Anul acesta vrem să o facem într-o modalitate nouă și cât mai interesantă.

Împreună cu colegul nostru Ivan Pulucciu, Șef Secția Business Underwriting la Microinvest, care este la „tu” cu tot ce înseamnă deciziile de creditare, am decis să testăm recomandările oferite de cel mai popular chat din 2023 și să le completăm cu sfaturi utile din activitatea noastră, pentru decizii de creditare responsabile și avantajoase.

La ce ne gândim înainte de a lua un credit?

Chat GPT: Creditele sunt sume de bani împrumutate pentru o anumită perioadă, în general cu dobândă. Înainte de a lua un credit, trebuie să avem o analiză atentă a situației financiare și capacității de plată și să luăm în considerare aspecte esențiale precum: scopul creditului, veniturile și cheltuielile, dobânda, condițiile de rambursare și istoricul creditelor.

Ivan, Microinvest: Dacă să fac abstracție de la definiția generală a creditului, l-aș numi un instrument care îți permite să achiziționezi ceva util pentru tine, familia sau afacerea ta și te ajută să-ți îndeplinești un scop la timp. De la decizia să iei un credit și până la achiziția dorită ai de parcurs mai multe etape, începând cu analiza detaliată a condițiilor de rambursare și până la faptul cât de confortabile vor fi acestea pentru bugetul tău. La fel de important este și scopul creditului. Dacă cumperi un lucru de calitate rea, care se va strica în scurt timp sau faci o investiție inutilă, nu vei fi atât de încântat să le achiți, nu-i așa? Iată de ce trebuie să iei cât mai responsabil toate aceste decizii, ținând cont atât de avantajele investiției, cât și riscurile ce pot apărea.

Care sunt motivele de refuz a unui credit?

Chat GPT: Există mai multe motive pentru care o cerere de credit poate fi refuzată. Printre cele mai comune, se numără: istoricul de credit negativ, venitul insuficient, datoriile existente, scopul creditului, lipsa garanțiilor, informații incomplete sau inexacte etc.

Ivan, Microinvest: Refuzul în creditare într-adevăr este un moment neplăcut, în primul rând pentru că nu ți se acceptă cererea, iar în al doilea, că nu-ți vei putea realiza planul stabilit. Totuși, există situații când refuzul te poate proteja de eventuale probleme, precum penalități și supraîndatorare. Îți poate fi refuzat creditul dacă ești supraîndatorat, dacă ai o istorie de creditare negativă sau un scop riscant de creditare. De regulă se caută soluții suplimentare, de exemplu ți se refuză o sumă mare, dar ți se poate oferi o sumă mai mică. La Microinvest noi discutăm deschis cu clienții despre toate aceste detalii. Le explicăm cum se calculează prețul creditului și de ce acesta nu se integrează în bugetul lor. Avem clienți care chiar ne-au mulțumit că i-am oprit la timp de la o achiziție nepotrivită. Sau care au fost refuzați, apoi peste ceva timp, au apelat din nou și au primit suportul financiar necesar.

Cum facem diferența dintre posibilitatea reală de plată și cea calculată?

Chat GPT: Posibilitatea reală de plată se referă la suma pe care o persoană o poate rambursa în mod real, fără a afecta nevoile esențiale din bugetul său. Aceasta poate fi diferită de suma calculată, care este doar o estimare, în care nu se includ nevoile și cheltuielile neașteptate. 

Ivan, Microinvest: De regulă, când îți dorești mult un lucru, fie mașină, telefon, un echipament sau chiar casă, analizezi „fierbinte” posibilitatea ta de plată și ești gata să te avânți într-un credit ca să-ți realizezi cât mai curând visul. În așa situații, riscul să nu poți achita este âmare. Pentru că nu calculezi „la rece” posibilitatea ta de plată. Și aici o recomandare: mai bine să iei un credit pe o perioadă mai lungă și să cunoști condițiile de închidere anticipată, decât să iei pe perioadă scurtă, cu rate lunare mari și să nu poți achita. Cum îți calculezi posibilitatea reală de plată? Simplu, iei bugetul lunar fix sau mediu, scoți cheltuielile personale lunare, nu uita de economii pentru situații urgente sau neașteptate, suma care rămâne e posibilitatea ta reală de plată. Există și o formulă calculată, care nu întotdeauna coincide cu cea reală, pentru că cheltuielile la toți sunt diferite. Important e să le compari pe ambele și să alegi opțiunea optimă. La fel e și în cazul investițiilor în afaceri, care sunt indispensabile pentru dezvoltare. Totul trebuie calculat și bine analizat, ca să-ți realizezi eficient și la timp scopurile de afaceri. După cum spuneam, un credit avantajos este unul confortabil, ce îți aduce o soluție, nu o problemă.

Recomandări pentru planificarea bugetului atunci când ai un credit

Chat GPT: Planificarea bugetului este un proces primordial care te ajută la gestionarea cheltuielilor și economisirea pentru obiective financiare pe termen lung. Iată principalele etape: calcularea veniturilor, identificarea cheltuielilor, prioritizarea acestora, stabilirea bugetului lunar și adaptarea acestuia în funcție de monitorizarea cheltuielilor.

Ivan, Microinvest: Nu există o formulă unanimă pentru planificarea bugetului, totul este individual. Trebuie doar să ții cont de o serie de recomandări simple, cu ajutorul cărora poți să-ți creezi planificatorul potrivit necesităților tale. Recomandarea principală de care țin cont și eu este să începi planificare cu cheltuielile de bază, după care să treci la celelalte. Invers, e riscant și poți nimeri în situații incomode. De asemenea, sunt binevenite economiile. Cât poți economisi lunar decizi tu. Ca motivație poți să calculezi ce sumă poți aduna timp de un an. E plăcut să știi că peste 12 luni vei avea suma x de bani liberi ce poți să-i investești într-o afacere sau pot fi baza pentru o cumpărătură mai mare, fie mașină sau casă. Educația financiară trebuie să înceapă din copilărie, așa putem crește adulți responsabili. Vorbiți cu copiii despre bani, credit. Simplu, în limbajul lor, dar răspundeți-le la toate întrebările. Dacă de mic înveți să-ți gestionezi bănuții, când vei fi matur va fi mult mai ușor să-ți planifici corect veniturile și cheltuielile.

Cum se implică Microinvest în educarea financiară a societății?

Chat GPT: Organizația de creditare nebancară Microinvest este implicată activ în educația financiară, prin intermediul mai multor proiecte concepute pentru a ajuta clienții să înțeleagă mai bine noțiunile financiare și să-și gestioneze corect finanțele. În acest fel, Microinvest contribuie la creșterea gradului de educație financiară în societate.

Ivan, Microinvest: Sunt plăcut surprins că implicarea noastră în campaniile de educație financiară este observată și apreciată. Într-adevăr, Microinvest are o abordare specială față de educația financiară. În fiecare discuție cu clienții, vizite, consultanță suntem deschiși să oferim răspunsuri la orice întrebare. Încă mai există oameni care nu-și gestionează nicidecum bugetul, a venit salariu, cheltuie tot și apoi se gândesc cum și cu ce să achite necesitățile lunare. De aici și apare supraîndatorarea. Pe de altă parte, există oameni care devin mai responsabili când iau un credit, pentru că știu că trebuie să achite la timp, învață să-și gestioneze banii. Noi ca companie financiară încercăm să oferim informația necesară pentru fiecare, iar asta ne ajută să creăm relații frumoase cu clienții noștri. Ulterior, cei peste 46 000 de clienți transmit experiențele frumoase și responsabile de creditare cunoscuților și familiei, iar asta dă plus valoare pentru întreaga societate. De asemenea, compania noastră participă anual la campanii internaționale de educație financiară, precum Global Money Week, care vine să educe societatea încă de la cea mai fragedă vârstă.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Alte noutăți

FII LA CURENT CU TOATE EVENIMENTELE

Acord consimțământul companiei O.C.N. Microinvest S.R.L., IDNO 1003600053518, să prelucreze datele mele cu caracter personal în scopuri de marketing și prospectare comercială, activitate desfășurată, inclusiv prin intermediul contractării terților prestatori de servicii în acest domeniu (apeluri telefonice, e-mail-uri, SMS-uri, notificări pe site sau în aplicațiile mobile ale companiei, publicității targetate în mediul digital sau mesagerii precum: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

Acest acord poate fi retras conform mențiunilor din secțiunea Drepturile subiecților datelor cu caracter personal din politica de confidențialitate și cookies.

Dacă nu ești deacord, te rugăm să debifezi și apoi să apeși Continuă.

I agree to the processing of my personal data by NBFC Microinvest LLC, IDNO 1003600053518 for marketing and commercial purposes, activities carried out, including by concluding contracts with third-party service providers in this area (telephone, email, SMS, notifications on the website or in the company’s personal account, mobile applications, targeted advertising in the digital environment or messengers, such as: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

This consent may be revoked, as described on the Privacy Policy and Cookies page in the Rights of Personal Data Subjects section.

If you do not agree, remove the check mark and click “Continue”.

Согласен/на на обработку моих персональных данных Н.К.О. Microinvest О.О.О., IDNO 1003600053518 в маркетинговых и коммерческих целях, осуществляемой деятельности, в том числе путем заключения договоров со сторонними поставщиками услуг в этой области (телефонной связи, электронной почты, SMS, уведомлений на сайте или в личном кабинете компании, мобильных приложений, таргетированной рекламы в цифровой среде или мессенджерах, таких как: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram и др.).<br><br>Это согласие может быть отозвано, как описано на странице «Политика конфиденциальности и файлы cookie» в разделе Права субъектов персональных данных.<br><br>Если вы не согласны, удалите галочку и нажмите «Продолжить».