Această afacere am început-o în 2004, doar eu împreună cu un asistent cu care efectuam absolut toate procedurile. Începutul a fost și pentru noi unul dificil, însă lucrurile parcă s-au luminat când am început să exportăm în Rusia.

Să ai o afacere în Moldova, este la fel precum ai înnota în sensul invers al curentului de apă, și aici mă refer la fenomenul emigrației. Oamenii preferă salariile din Regatul Unit în locul unui loc de muncă în țara lor, respectiv, multe personae pleacă, și e foarte greu să-ți formezi o echipă, însă nu și imposibil, pentru că în prezent avem 17 colegi cu care lucrăm cot la cot.

Datorită investițiilor frecvente pe care le-am făcut pentru a dota cât mai bine atelierul, suntem gata să începem procesul de export în Belgia și Anglia.

Consider că secretul succesului constă în investiția la timp în echipament și câteva calcule care să asigure faptul că o să-ți poți permite să le întorci. Аstfel am crescut și noi cu suportul financiar de la Microinvest, credit cu credit, detaliu cu detaliu. Nu ne oprim aici, avem planuri și speranța că o să exportăm în cât mai multe țări din Europa și nu doar.

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe