În lumea modernă, o femeie la volan nu mai este ceva ieșit din comun. Ba mai mult, conform datelor statistice, numărul de șoferi bărbați și femei, astăzi este practic la egalitate. Totuși, chiar dacă mașinile au devenit un must-have în ritmul dinamic de viață în care trăim, achiziționarea acestora cere o investiție destul de mare, pe care nu întotdeauna o putem realiza. Soluția în astfel de situații sunt creditele auto – o modalitate simplă de achiziționare a automobilului dorit, chiar dacă nu ai toată suma de bani necesară.

Și-a îndeplinit visul de a conduce propria mașină și Aura Taran, care a apelat la Microinvest, la recomandarea unor cunoscuți. Activează în calitate de manager pe vânzări, într-o companie de construcție, iar achiziționarea unui autovehicul nu era doar un vis, dar o necesitate zilnică. Bine informată despre capacitatea ei de plată, condițiile de creditare și alte detalii importante în solicitarea unui credit, a făcut acest pas sigur și responsabil.

„Nu mi-a fost frică niciodată de credite, la Microinvest m-am convins încă o dată de acest lucru. Demult visam să am mașina mea și prin recomandarea unor prieteni, am ajuns la Microinvest. Pot să spun cu încredere, că am avut o plăcere să primesc creditul, atât de rapid și simplu. Am încheiat contractul și am primit banii chiar în aceeași zi. Operatorii au fost foarte amabili și receptivi. Într-un cuvânt, m-am convins din propria experiență că Microinvest e o companie de succes, cu o echipă prietenoasă și super-pozitivă”, ne-a povestit Aura Taran, în timp ce a venit să achite rata lunară pentru noul său credit, tot de la Microinvest.

Totul depinde de istoria creditară. Creditul trebuie văzut ca un avantaj, nu ca un risc!”

Fiind contabilă de profesie, Aura Taran știa din start care sunt posibilitățile ei de plată, de ce sumă are nevoie, dar și cât va trebui să achite pentru credit. Toate aceste calcule au ajutat-o să ia o decizie bine gândită, care i-a transformat creditul într-o oportunitate, fără riscuri sau probleme. Anterior a apelat și la o bancă de la noi pentru un împrumut. Totuși, după experiența cu Microinvest, spune cu încredere că a fost o experiență frumoasă.

„Am întors creditul foarte repede, fără întârzieri, pentru că vreau să am o istorie creditară bună Formula e simplă: am știut din start cât plătesc și pentru ce plătesc. Trebuie doar să achiți la timp, fără nicio zi întârziere. Mereu le spun prietenilor mei să nu se teamă de credite. Acestea trebuie percepute ca un suport financiar la momentul oportun, iar apelând la o companie responsabilă, precum Microinvest, chiar nu ai de ce să te temi”, spune clienta.

Recent, Aura Taran a solicitat al doilea credit

În ultimul timp au fost mediatizate mai multe cazuri despre situații neplăcute, când creditele au dus la îndatorări mari, nemulțumiri și penalități. Situație e total diferită în cazul celor care apelează la Microinvest și care devin cu timpul chiar clienți fideli. Totul constă în abordarea personalizată a fiecărui client în parte. Un împrumut înțelept, va aduce beneficii ambelor părți.

„Dacă cineva m-ar întreba unde să apeleze pentru un credit, aș recomanda Microinvest cu încredere. Pentru al doilea credit nu am mers la altă organizație sau bancă, sunt încrezută în Microinvest și condițiile pe care le oferă. Pe viitor, poate o să apelez la un credit de refinanțare, ca să închei mai repede un împrumut pe care îl am de la o bancă. Microinvest transmite o energie pozitivă. La voi totul e simplu, iar asta atrage clienții”, ne-a mărturisit zâmbind Aura Taran.

Acord consimțământul companiei O.C.N. Microinvest S.R.L., IDNO 1003600053518, să prelucreze datele mele cu caracter personal în scopuri de marketing și prospectare comercială, activitate desfășurată, inclusiv prin intermediul contractării terților prestatori de servicii în acest domeniu (apeluri telefonice, e-mail-uri, SMS-uri, notificări pe site sau în aplicațiile mobile ale companiei, publicității targetate în mediul digital sau mesagerii precum: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

Acest acord poate fi retras conform mențiunilor din secțiunea Drepturile subiecților datelor cu caracter personal din politica de confidențialitate și cookies.

Dacă nu ești deacord, te rugăm să debifezi și apoi să apeși Continuă.

I agree to the processing of my personal data by NBFC Microinvest LLC, IDNO 1003600053518 for marketing and commercial purposes, activities carried out, including by concluding contracts with third-party service providers in this area (telephone, email, SMS, notifications on the website or in the company’s personal account, mobile applications, targeted advertising in the digital environment or messengers, such as: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

This consent may be revoked, as described on the Privacy Policy and Cookies page in the Rights of Personal Data Subjects section.

If you do not agree, remove the check mark and click “Continue”.

Согласен/на на обработку моих персональных данных Н.К.О. Microinvest О.О.О., IDNO 1003600053518 в маркетинговых и коммерческих целях, осуществляемой деятельности, в том числе путем заключения договоров со сторонними поставщиками услуг в этой области (телефонной связи, электронной почты, SMS, уведомлений на сайте или в личном кабинете компании, мобильных приложений, таргетированной рекламы в цифровой среде или мессенджерах, таких как: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram и др.).<br><br>Это согласие может быть отозвано, как описано на странице «Политика конфиденциальности и файлы cookie» в разделе Права субъектов персональных данных.<br><br>Если вы не согласны, удалите галочку и нажмите «Продолжить».