Theodor Mayr

Sunt originar din Austria și visul meu din copilărie era să îmi fac singur casa și mobila din lemn. Astfel, am ajuns să învăț lucrul cu lemnul. Visul de a-mi face propria casă mi l-am îndeplinit, dar am obținut și mai mult – am inițiat propria afacere. Inițial mă ocupam cu comercializarea utilajului pentru prelucrarea lemnului în Moldova, apoi am decis să mă ocup eu însumi de prelucrarea acestuia.

Acum, compania noastră – Maybermayr SRL- se ocupă cu exportul de lemn prelucrat în Coreea și SUA precum și cu fabricarea elementelor de mobilă din lemn, la fel pentru export. Am ajuns să gestionez o echipă de 25 de oameni și nu mă opresc la asta. Iată de ce am căutat un partener de finanțare care să mă susțină în planurile mele de dezvoltare.

Iată de ce am început să colaborez anume cu Microinvest. Ce pot spune despre echipa Microinvest? În primul rând, ei sunt profesioniști care se țin de cuvânt. În al doilea rând – sunt rapizi și în al treilea – oferă finanțare de până la 300 000 lei fără gaj.

Datorită acestor calități am reușit să obțin finanțare în decurs de 2 zile, pentru materie primă, fără să mă distrag de la activitățile mele de bază. Pentru încrederea pe care Microinvest o acordă mie ca și client voi continua să lucrez cu ei pentru a-mi dezvolta afacerea.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Acord consimțământul companiei O.C.N. Microinvest S.R.L., IDNO 1003600053518, să prelucreze datele mele cu caracter personal în scopuri de marketing și prospectare comercială, activitate desfășurată, inclusiv prin intermediul contractării terților prestatori de servicii în acest domeniu (apeluri telefonice, e-mail-uri, SMS-uri, notificări pe site sau în aplicațiile mobile ale companiei, publicității targetate în mediul digital sau mesagerii precum: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

Acest acord poate fi retras conform mențiunilor din secțiunea Drepturile subiecților datelor cu caracter personal din politica de confidențialitate și cookies.

Dacă nu ești deacord, te rugăm să debifezi și apoi să apeși Continuă.

I agree to the processing of my personal data by NBFC Microinvest LLC, IDNO 1003600053518 for marketing and commercial purposes, activities carried out, including by concluding contracts with third-party service providers in this area (telephone, email, SMS, notifications on the website or in the company’s personal account, mobile applications, targeted advertising in the digital environment or messengers, such as: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram, etc.).

This consent may be revoked, as described on the Privacy Policy and Cookies page in the Rights of Personal Data Subjects section.

If you do not agree, remove the check mark and click “Continue”.

Согласен/на на обработку моих персональных данных Н.К.О. Microinvest О.О.О., IDNO 1003600053518 в маркетинговых и коммерческих целях, осуществляемой деятельности, в том числе путем заключения договоров со сторонними поставщиками услуг в этой области (телефонной связи, электронной почты, SMS, уведомлений на сайте или в личном кабинете компании, мобильных приложений, таргетированной рекламы в цифровой среде или мессенджерах, таких как: WhatsApp, Viber, Messenger, Telegram и др.).<br><br>Это согласие может быть отозвано, как описано на странице «Политика конфиденциальности и файлы cookie» в разделе Права субъектов персональных данных.<br><br>Если вы не согласны, удалите галочку и нажмите «Продолжить».