Încă de pe băncile facultății îmi plăcea ideea de a administra o cafenea sau un restaurant, iar posibilitatea de a gestiona propria afacere era pe atunci doar un vis.

Totul a luat amploare la începutul anului 2017, când ideea propriei rețele de cafenele a revenit în forță. Cu un grant obținut și o parte din sursele proprii, în luna iulie deja aveam prima patiserie „Augusto” deschisă. Pentru a pune la dispoziție produse de panificație deosebite și delicioase, am invitat doi specialiști în tehnologii de patiserie, dintre care unul originar din Italia. Aceștia au realizat, timp de două săptămâni, instruirea angajaților în ceea ce privește secretele panificației. Inițial era o afacere mică, în interior aveam secția de producție și spațiu pentru doar o persoană care intra, își alegea produsul dorit și ieșea. Ulterior, spațiul s-a mărit, iar clienții noștri deja au posibilitatea să savureze copturile pe loc. Am evoluat treptat și acum avem o cafenea-patiserie „Augusto”, două puncte de vânzare „to go” și o cafenea de tip fast food „UNOTORO”. Odată cu afacerea a crescut și echipa. La început aveam 8 angajați, iar acum echipa noastră este formată deja din 35 de membri.

Lansarea în afaceri a fost emoționantă și memorabilă și aceasta se explică atât prin prisma evenimentului în sine, dar și prin faptul că lansarea primei patiserii a coincis cu ziua în care s-a născut primul copil. Mai mult decât atât, cel de-al doilea copil a apărut în familia noastră exact în ziua când am lansat cea de-a treia unitate din rețeaua de patiserii, astfel pot spune că afacerea a crescut în paralel cu familia noastră.

Creșterea și dezvoltatea afacerii a fost posibilă inclusiv datorită partenerului financiar pe care l-am găsit. Microinvest ne-a oferit susținere la momentul potrivit. Ceea ce ne-a plăcut cel mai mult este flexibilitatea, posibilitatea de a alege data plății și viteza de luare a deciziei, iar limita de credit aprobată ne permite să obținem banii în timp redus și fără a colecta documente suplimentare.

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe