A lua sau a nu lua un împrumut, în ziua de azi deja nu mai este cea mai mare dilemă. Oamenii își frâng mințile cum să obțină finanțare, astfel încât bugetul familiei să nu cadă sub povara datoriilor.
Dis-de-dimineață, într-o zi de noiembrie neobișnuit de caldă, când încă nu toți orășenii au ajuns la lucru, în showroom-ul fabricii de mobilă Tandem din Chișinău e mare agitație. În sala amenajată în stilul unui apartament confortabil, un grup de angajați cercetează cu multă atenție graficele proiectate pe ecran. Ei au sarcina de a alege cea mai favorabilă opțiune dintre variantele de împrumut propuse de expertul în creditare. Participanții la acest exercițiu fac rapid calcule, unii în minte, alții pe foaie. Cea mai bună soluție, apropiată de varianta corectă, a fost propusă de către directorul de vânzări, Veronica. Ea din start a respins opțiunea cu cea mai mică rată a dobânzii, deoarece știe că aceasta nu este nici pe departe un indicator al celui mai ieftin împrumut. Femeia a mai trecut printr-o astfel de experiență, luând o ipotecă. Înainte de a încheia contractul, a studiat subiectul timp de o lună, astfel fiind pregătită pentru negocierile cu banca.
„Am avut o abordare foarte rațională, m-am informat, am calculat costul total al împrumutului. Am un credit ipotecar, – spune tânăra, – așa că am luat în calcul toate costurile, iar apoi am verificat din nou. Iar până am primit banii, a mai trecut o lună”.
„Clienți cu o asemenea pregătire pot fi numărați pe degete”, – recunoaște Alexandru Golomoz, expert superior în creditare din cadrul Microinvest, instituția care desfășoară, la nivel de țară, campania „Împrumută înțelept”. Aceasta a fost inițiată de către Centrul Internațional de Microfinanțare, care întrunește peste o sută de instituții financiare. În Moldova, anume Microinvest și-a asumat rolul de a familiariza populația cu cele mai sigure variante de contractare a unui credit. Timp de o lună, experții de la Microinvest, printre care și Alexandru, au organizat ateliere de informare în toată țara, au împărțit broșuri tuturor clienților și au distribuit videoclipuri educaționale pe rețelele de socializare.
„Din propria practică pot spune că foarte puțini înțeleg care este diferența dintre calculul dobânzii de la soldul împrumutului și calculul de la suma inițială, însă aceasta este o mare capcană pentru începători: aceștia se uită la rata dobânzii, comisionul, însă, nu-l iau în calcul sau habar nu au, de exemplu, despre comisionul pentru acordarea creditului. Clientul are nevoie de 10 000 de lei, însă real va primi doar 9 700 lei. Aceste 3% și reprezintă acel comision pentru acordare, despre care oamenii nu întreabă, dar mai sunt și alte comisioane. Practic, toată lumea întreabă cât va trebui să plătească lunar, însă le scapă detaliile”, – spune Alexandru.
Dar nu în zadar se spune că diavolul se ascunde în detalii. Și dacă vorbim despre aceleași rate lunare, atunci și aici există un șiretlic de care trebuie să fiți conștienți. Credem naiv că nu vom avea nicio problemă cu întoarcerea creditului, dacă rata lunară este egală cu banii care ne-au rămas în buzunar după deducerea tuturor cheltuielilor lunare, dar nu este așa. În timpul instruirilor, angajații fabricii de mobilă au aflat de la experții Microinvest adevărata formulă pentru rambursarea în siguranță a împrumutului.
Dacă salariul este de 10 000 de lei, iar cheltuielile sunt de 8 000 de lei, atunci vă mai rămân 2 000 de lei. Această sumă, însă, nu poate fi acceptată în calitate de rată lunară de rambursare a împrumutului. Din suma de 2 000 de lei trebuie să scădeți 30%. 1400 de lei – acesta este plafonul sumei pe care vă puteți permite să o plătiți lunar. Aceasta se întâmplă pentru că trebuie să vă rămână bani pentru cheltuieli neprevăzute. Nu trebuie să dai haina de pe tine, iată sfatul experților, cărora le pasă de soarta clientului, care pe neașteptate poate deveni implicat într-o situație dificilă. Pentru cei de la Microinvest, acest crez reprezintă o filozofie corporativă.
„Adoptăm poziția creditorului responsabil, – spune Adriana Răzmiriță, specialist în marketing la Microinvest, – punem accent pe informații transparente și mizăm pe clienți informați. Ei sunt partenerii noștri, lor ar trebui să le fie comod să coopereze cu noi. Sarcina noastră este să construim relații pe termen lung.”
Așezați pe o canapea elegantă din showroom, consultanții în vânzări ascultă cu atenție discursul experților financiari. Informația le va fi de mare folos atunci când, bunăoară, unul dintre potențialii clienți va fi gata să cumpere o astfel de canapea, dar nu va fi în stare, în momentul achiziției, să plătească întreaga sumă. Anume consultantul va fi o punte de legătură între cumpărător și organizația de creditare și primul care va trebui să răspundă la întrebările clientului.
„Am observat că oamenii tot mai des cumpără mobilă în credit, se interesează dacă este posibil să fie extins termenul de rambursare a împrumutului și văd tot mai clar diferența dintre cumpărare în credit și cea pentru care se prevede o rambursare în rate fără dobândă”, –confirmă Veronica.
Angajații Microinvest explică: potențialul împrumutător și garantul acestuia, ar trebui să primească toată informația necesară. În această chestiune, principala regulă ar fi vigilența. La Microinvest există și un serviciu de suport al clienților – la numărul de telefon 022 801 701. Consultanții vă pot răspunde la orice întrebare legată de creditare. Iată câteva sfaturi utile: în niciun caz nu luați un împrumut pentru altcineva; țineți cont chiar și de cele mai neînsemnate, la prima vedere, condiții ale creditării; citiți contractul „din scoarță în scoarță”; calculați totul până la ultimul bănuț, iar dacă se întâmplă ceva neașteptat și nu puteți plăti o rată lunară, nu vă ascundeți, contactați experții companiei de la care ați luat împrumutul, pentru ca aceștia să vă ajute la găsirea unei soluții.
Instruirile în domeniul creditării pentru angajații diferitelor întreprinderi fac parte din activitățile desfășurate de către Microinvest în cadrul campaniei „Împrumută înțelept”. În afară de fabrica Tandem, în acest an Microinvest a vizitat și organizația JCI Moldova din nordul țării, unde a împărtășit informații utile întreprinzătorilor locali. Această campanie se desfășoară anual, cu sprijinul Centrului Internațional de Microfinanțare, în 16 țări ale lumii. Numai anul trecut, peste 300 de mii de oameni au fost familiarizați cu cele mai sigure modalități de obținere a unui credit. Microinvest este singura companie care a sprijinit această inițiativă în Moldova.