Închide

Microinvest – de 23 de ani susținem planurile tale de dezvoltare

29 aprilie 2026

Fiecare pas înainte are o poveste. Uneori e o investiție în creșterea afacerii, alteori e o renovare, o schimbare sau chiar un vis mare pus în acțiune. Indiferent de direcție, dezvoltarea începe întotdeauna cu decizia de a porni. De 23 de ani, Microinvest este alături de oamenii harnici din Moldova, care aleg să facă acest pas și au curajul să înceapă și să se dezvolte aici, acasă.

Am contribuit la zeci de mii de istorii reale – antreprenori care și-au dezvoltat afacerile, familii care și-au îmbunătățit locuințele și oameni care au avut încredere în planurile lor. Toate etapele, transformările, lecțiile și deciziile care au fost luate în peste două decenii, au conturat ceea ce este cu adevărat Microinvest – o companie lider, construită pas cu pas, de către o echipă puternică, cu răbdare, curaj, transparență și responsabilitate.

Noi am ales să creștem împreună, în pofida provocărilor

De la primul credit acordat până astăzi, Microinvest a crescut odată cu cei care nu au stat pe loc. Pentru noi, fiecare client înseamnă mai mult decât un credit. Înseamnă un plan, o direcție, un obiectiv care merită susținut. În fiecare dintre aceste situații, rolul nostru a fost același – să fim alături când apare o oportunitate.

În tot acest timp, am rămas consecvenți în ceea ce contează cu adevărat: acces rapid la finanțare, soluții personalizate și o abordare responsabilă, adaptată fiecărui client. Am investit în procese mai rapide, în servicii digitale și în echipe care înțeleg nevoile reale ale oamenilor din Moldova. Pe lângă toate acestea, acest parcurs a fost construit pe valori care ne definesc ca echipă: oameni, reziliență, calitate, transparență și responsabilitate.

Oamenii sunt în centrul a tot ceea ce facem, de la colegii cu care lucrăm zilnic, până la clienții și partenerii cu care colaborăm. Astăzi, peste 50.000 de clienți activi aleg Microinvest pentru planurile lor, iar o echipă de peste 410 angajați le oferă suport și soluții personalizate în cele 17 oficii din întreaga țară. Rețeaua de peste 2.100 de parteneri ne ajută să fim mai aproape de oameni și să oferim acces la finanțare exact acolo unde este nevoie.

Reziliența ne-a permis să creștem constant, indiferent de context. Pe parcursul unui an, am reușit să atingem 3 recorduri importante pentru compania și echipa noastră: 6, 7 și 8 miliarde de lei portofoliu de credite. Calitatea se reflectă în fiecare etapă, în modul în care acționăm și în produsele pe care le dezvoltăm. Astăzi, portofoliul Microinvest include 11 produse financiare, pe care le dezvoltăm continuu, pentru a oferi soluții bine gândite și servicii care răspund real nevoilor, nu doar așteptărilor.

Punem accent pe Transparență și comunicare deschisă. Explicăm pe înțeles condițiile, răspundem la întrebări, oferim acces la informații și ne asigurăm că fiecare client știe exact ce urmează, pentru decizii financiare obiective. Ne asumăm Responsabilitatea pentru fiecare decizie și acționăm cu grijă față de impactul pe care îl avem asupra clienților noștri și societății în general. Dezvoltăm produse sustenabile, participăm la inițiative de educație financiară și susținem accesul la finanțare inclusivă pentru antreprenorii și familiile din întreaga țară. Astfel, contribuim la o Moldovă mai prosperă și cu mai multe oportunități.

Dincolo de cifre și rezultate, cel mai important lucru pe care îl construim împreună este progresul. Anul acesta, am făcut un pas important în această direcție, devenind parte a Grupului Banca Transilvania, având drept asociat unic banca Victoriabank. O decizie care întărește compania și ne oferă mai multă siguranță pentru ce urmează.

Campania aniversară din acest an reflectă acest angajament: susținem planurile tale de dezvoltare. Pentru că fiecare plan contează – indiferent cât de mare sau mic pare la început.

La mulți ani, Microinvest!

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru noutăți și informații utile

Blog Microinvest

Istorii de succes
„Am început să creăm mobilier așa cum ne-am fi dorit pentru copiii noștri”
Noutăți
Microinvest a semnat un acord de împrumut cu DFC pentru susținerea creșterii IMM-urilor din Moldova
Noutăți
Microinvest alături de agricultorii harnici din Moldova în noul sezon agricol