Interviu cu Rodica Cearca, manager educațional al Academiei pentru copiii și adolescenți „Prospera”, realizat în cadrul „Săptămânii Internaționale a Educației Financiare 2021” la Microinvest.

Vă cunoaștem de la Școala de Business și alte activități cu tematică financiară organizate de Academia Prospera. În plus, am reușit să facem cunoștință și cu studenții  instituției dvs. în cadrul excursiei într-un oficiu secundar Microinvest. Povestiți-ne un pic despre activitatea și misiunea centrului educațional Prospera.

O să încep cu sloganul nostru: „Noi creștem adulți fericiți”, acesta redă în totalitate misiunea academiei Prospera. Suntem o instituție educațională non-formală, care organizează diferite cursuri pentru copii și tineri, cu vârsta cuprinse între 4 și 18 ani. Ne-am propus să le dezvoltăm celor mici abilități pe care cu siguranță nu le vor învăța la școală – gândirea antreprenorială și alfabetizarea financiară. Unul din primele proiecte ale Academiei Prospera e Școala de Business, unde copiii au posibilitatea să își dezvolte capacitățile de management, colaborare și socializare, dar și să primească o educație finaciară corespunzatoare vârstei.

Ce înseamnă educaţia financiară şi ce rol joacă în viața noastră?

În lumea modernă, educația financiara capătă amploare atât printre adulți, cât și printre copii și adolescenți. Aceasta presupune nu doar cunoașterea banilor, valorii acestora și modalităților de a-i obține, dar și gestionarea eficienta. Dacă reușim să stabilim un echilibru în aspectul financiar al vieții, vom reuși să păstrăm acest echilibru și în celelalte aspecte personale importante.

Trebuie să recunoaștem că astăzi copiii sunt mult mai dezvoltați și maturi pentru vârsta lor. Cât de important este să le formăm o înțelegere financiară încă de mici și de la ce vârstă trebuie să începem a vorbi cu ei despre bani și gestionarea corectă a acestora?

Copiii implicați de mici în administrarea cheltuielilor familiale, cresc adulți care sunt precauți la tot ceea ce procura, pun accent mai întâi pe necesități și apoi pe dorințe, sunt atenți și responsabili atunci când doresc sa ia un credit de la bancă sau o organizație de creditare nebancară, sunt mult mai cumpătați si calculați. Este greșit să le spunem copiilor ca banii nu sunt importanți sau ca banii nu sunt pentru copii (stereotipurile societății noastre), deoarece ei vor crește și vor deveni adulți cu aceste percepții greșite. Din contra, încă de mici trebuie să le transmitem că banii sunt o sursă importantă pentru fiecare, de aceea trebuie să îi gestionăm corect.

Că tot am ajuns la ideea că nu toți copiii înțeleg valoarea deplină a banilor. Cum putem să le explicăm celor mici că în spatele unei bancnote stau ore de muncă?

Un copil, căruia îi va fi explicat de mic că banii nu cad din pom și că pentru ei trebuie să muncești, va aprecia într-un mod diferit valoarea banilor. Cum să le explicăm? Simplu, încă de la primele vizite la magazin, cumpărarea jucăriilor și dulciurilor preferate. Asta nu înseamnă că trebuie să îi lipsim de toate aceste cumpărături, ci doar să îi facem să înțeleagă dacă au sau nu nevoie de ele.

O situație tipică în cozile la supermarket este atunci când unii copii fac nazuri și insistă ca părinții să le cumpere dulciuri sau alte lucruri „inutile” de pe rafturile de lângă casele de marcat. Cum trebuie de procedat în aceste cazuri?

Toate manifestările copiilor, atât cele pozitive, cât și cele negative sunt emoții la care nu s-a atras atenția la timpul necesar. După cum am spus, discuțiile despre cumpărături trebuie să înceapă încă de acasă. Părinții își pot face o listă cu toate cumpărăturile necesare, în care să includă și „bunătățurile” destinate celor mici. Sau când copilul este un pic mai mare, i se poate aloca o sumă simbolică, pe care va putea să o cheltuie așa cum dorește. Daca aceste reguli vor intra în norma familiei, atunci nu vor mai exista situații când copilul va face nazuri în magazin.

Referitor la banii de buzunar. Încă din copilăria noastră, pușculița în formă de purceluș sau borcanul cu capac era unul din obiceiurile de a aduna bani în oricare familie. Cum putem să îi învățăm pe cei mici să își adune și administreze banii de buzunar corect?

Eu încurajez și astăzi această tradiție, care este un bun exemplu de educație financiară. Când copiii au economiile lor financiare încă de la vârstă timpurie, fie că vorbim de banii de buzunar care îi primesc de la părinți sau donațiile și cadourile de la rude și bunici, acest lucru le dă încredere în propriile forțe și responsabilitate. În plus, banii de buzunar sunt un exercițiu bun de gestionare a surselor financiare, chiar dacă vorbim de sume mici. Cu timpul, veți observa că copii vor deveni mult mai independenți, își vor calcula cheltuielile și chiar vor învăța să adune bani pentru cumpărături mai costisitoare, fie telefon sau consolă.

Vrem să încheiem acest interviu pe o notă la fel de utilă. De aceea, vă rugăm să ne împărtășiți câteva sfaturi practice pentru părinți care abia încep educația financiară cu cei mici?

Secretul de aur este comunicarea. Părinților nu trebuie să le fie frică să vorbească cu copiii lor despre cheltuieli și chiar să îi implice direct în planificarea bugetului familiei. Uneori, copiii înțeleg mai multe lucruri decât noi ne imaginăm, iar de noi depinde să le oferim explicații accesibile și corecte. Povestindu-le copiilor despre cheltuielile lunare, salariu, impozite, comisioane și chiar plățile lunare pentru credite, ei vor fi conștienți de faptul că banii nu sunt o resursă inepuizabilă. Educația financiară începe în familie, dar trebuie continuată la școală și alte activități extracurriculare. Apreciez mult faptul că Microinvest se implică în educația financiară a tinerei generații, care mai apoi vor fi maturi informați și responsabili.

Abonați-vă la newsletter pentru a fi la curent

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe

Our website uses cookies and thereby collects information about your visit to improve our website (by analyzing), show you Social Media content and relevant advertisements. Please see our cookies page for furher details or agree by clicking the 'Accept' button.

Cookie settings

Below you can choose which kind of cookies you allow on this website. Click on the "Save cookie settings" button to apply your choice.

FunctionalOur website uses functional cookies. These cookies are necessary to let our website work.

AnalyticalOur website uses analytical cookies to make it possible to analyze our website and optimize for the purpose of a.o. the usability.

Social mediaOur website places social media cookies to show you 3rd party content like YouTube and FaceBook. These cookies may track your personal data.

AdvertisingOur website places advertising cookies to show you 3rd party advertisements based on your interests. These cookies may track your personal data.

OtherOur website places 3rd party cookies from other 3rd party services which aren't Analytical, Social media or Advertising.