Programul Microinvest Business Growth, dezvoltat de Microinvest în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Italiei, prin Inițiativa Central Europeană (CEI) și implementat de Rivosmart, intră în cea de-a doua etapă. După componenta de instruire, programul continuă cu suport individual pentru 10 IMM-uri selectate, cu accent pe aplicarea practică a celor învățate și consolidarea competitivității acestora.
Prima etapă a programului a adus împreună peste 30 de antreprenori din diferite regiuni ale Moldovei, în cadrul a cinci sesiuni dedicate provocărilor actuale din business. De la digitalizare, scalare și accesarea unor piețe noi, până la vânzări online, inteligență artificială și securitate cibernetică, participanții au lucrat pe exemple concrete, au testat instrumente utile și au descoperit soluții aplicabile, pentru a-și eficientiza procesele, prezența online, marketingul și vânzările.
În etapa a doua, cele 10 IMM-uri selectate vor trece de la învățare la implementare, beneficiind de consultanță personalizată și soluții digitale adaptate nevoilor fiecărei afaceri. Pachetul de suport include:
- dezvoltarea unui website nou, adaptat specificului afacerii;
- domeniu și certificat SSL;
- design personalizat, în linie cu identitatea brandului;
- integrarea plăților online;
- integrarea Meta și Google Analytics;
- optimizare SEO;
- mentenanță de până la 24 de luni după lansare.
În plus, fiecare afacere va beneficia de o strategie de vânzări online pentru șase luni și de un plan personalizat, astfel încât soluțiile implementate să contribuie la consolidarea prezenței digitale, atragerea de noi clienți și creșterea competitivității.
Prin Microinvest Business Growth Program, antreprenorii din Moldova beneficiază de expertiză, networking și instrumente avansate, care îi pot ajuta să construiască afaceri mai reziliente, eficiente și mai bine pregătite pentru viitor.
