Noua finanțare susține investițiile pentru întreprinderile mici și agricultura sustenabilă
24 septembrie 2026 – Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a semnat cu O.C.N. Microinvest S.R.L., liderul pieței financiare nebancare din Republica Moldova, un acord pentru o linie de credit în valoare de 15 milioane EUR, destinată extinderii accesului la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), precum și susținerii investițiilor verzi la nivel național.
Prin intermediul rețelei Microinvest din întreaga țară, finanțarea va ajunge la antreprenori și întreprinderi mici, care au acces mai limitat la serviciile bancare tradiționale. Cel puțin 50% din valoarea acordului sunt prevăzute pentru finanțarea investițiilor verzi eligibile, inclusiv proiecte de eficiență energetică, energie regenerabilă, agricultură sustenabilă și alte activități cu impact pozitiv asupra climei și mediului.
Acest acord de finanțare continuă parteneriatul dintre BSTDB și Microinvest, după prima linie de credit în valoare de 10 milioane EUR, destinată IMM-urilor și finanțării verzi, semnată în 2024. Până la sfârșitul anului 2025, prima facilitate a susținut 233 de subcredite, dintre care 63 au fost destinate investițiilor verzi.
„Accesul la finanțare rămâne esențial pentru ca întreprinderile mici să poată investi, să se dezvolte și să se adapteze. Parteneriatul nostru cu Microinvest permite ca finanțarea BSTDB să ajungă la afacerile din Moldova, susținând în același timp investițiile în activități mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor și energiei. Pornind de la rezultatele solide ale primei noastre colaborări, acest nou acord de finanțare reconfirmă angajamentul nostru față de sectorul privat din Moldova și dezvoltarea economică sustenabilă.” – Dr. Serhat Köksal, Președintele BSTDB
„Antreprenorii au nevoie de acces la finanțare la momentul potrivit, atunci când apare o oportunitate sau necesitatea unei investiții. Noul acord cu BSTDB ne oferă mai multe resurse pentru a susține dezvoltarea afacerilor din Moldova, inclusiv investițiile în eficiență energetică și soluții sustenabile. Apreciem încrederea construită în cadrul primului nostru parteneriat și ne bucurăm să continuăm să creăm mai multe oportunități pentru antreprenorii din fiecare regiune a țării.” – Dumitru Svinarenco, Director Executiv Microinvest
Despre Microinvest
Microinvest este liderul pieței de creditare nebancară din Republica Moldova, cu un portofoliu de credite de peste 9 miliarde MDL. Aproximativ 58% din portofoliu este dedicat clienților business. Cu peste 23 de ani de experiență, compania deservește peste 52.600 de clienți activi – antreprenori locali și persoane fizice – printr-o echipă de peste 420 de profesioniști, și o rețea de 17 oficii secundare în întreaga țară.
Microinvest este unica organizație financiară din Moldova care deține certificatul internațional GOLD în domeniul protecției clienților, confirmând angajamentul său față de finanțare responsabilă și transparentă. Compania își consolidează, totodată, poziționarea fintech prin extinderea serviciilor de creditare digitală. Peste 23% dintre clienții activi Microinvest utilizează canale digitale.
Din 2025, Microinvest este parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, asociatul unic al Microinvest fiind Victoriabank, una dintre băncile de top din Republica Moldova.
Despre BSTDB
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituție financiară internațională fondată de Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Türkiye și Ucraina. Sediul central al BSTDB se află în Salonic, Grecia.
BSTDB sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, investiții de capital și garanții pentru proiecte și finanțarea comerțului în sectoarele public și privat din țările sale membre. Capitalul autorizat al Băncii este de 3,45 miliarde EUR. Mai multe informații despre BSTDB sunt disponibile pe www.bstdb.org.
