Interviu cu Dumitru Svinarenco, CEO Microinvest, despre investițiile în agricultura din Moldova și principalele avantajele ale creditelor Agro de la Microinvest.

Descrieți activitatea Microinvest în câteva cuvinte?

Microinvest este o organizație de creditare nebancară, cu capital străin, care a reușit să-și dovedească rolul major pe piața financiară din Moldova, datorită susținerii afacerilor locale, domeniului agricol și persoanelor fizice și contribuției directe la dezvoltarea economiei.

După mărimea portofoliului, ne clasăm pe locul 6 în rândul sistemului bancar. Iar în rândul organizațiilor de creditare nebancară din țară, suntem pe primul loc. Ne deosebim față de alte companii financiare prin faptul că venim cu soluții personalizate pentru fiecare client, inclusiv pentru antreprenorii agricoli. De asemenea, Microinvest este unicul OCN din Moldova care deține certificatul internațional de calitate – SMART, fapt ce demonstrează încă o dată că suntem un creditor responsabil.

Agricultura este unul din pilonii de bază a economiei din Moldova și un sector principal pentru Microinvest. Cum a afectat seceta din 2020 și pandemia Covid-19 clienții Agro și nemijlocit activitatea organizației?

Cu fiecare an, sectorul agricol se dezvoltă și modernizează datorită antreprenorilor de succes și investițiilor responsabile. Suntem mândri de faptul că 30% din portofoliul nostru total și 40% din portofoliul Business sunt destinate anume domeniului Agro, sprijinirii afacerilor agricole și gospodăriilor țărănești, care au nevoie de suport financiar pentru a face agricultură de calitate.

Anul 2020 a avut un impact major asupra afacerilor din Moldova, inclusiv a celor din segmentul agricol, care s-au confruntat direct nu doar cu criza provocată de pandemie, dar și cu seceta fără precedent, ce a dus la un sezon cu recolte minime.

Cum ați sprijinit agricultorii pentru a depăși această criză?

Microinvest a fost printre primele organizații care au anulat penalitățile la începutul pandemiei, atât pentru deținătorii de afaceri, cât și pentru persoanele fizice. Toată această perioadă, împreună cu experții noștri am dus un dialog constant cu fiecare antreprenor, am evaluat situația fiecărei afaceri și am fost deschiși să venim cu soluții de restructurare și extindere a termenelor creditelor, fără perceperea comisioanelor.

De asemenea, când abia a început pandemia, noi am continuat să credităm agricultorii, ca să poată începe sezonul agricol așa cum au planificat și să realizeze toate lucrările agricole la timp. Apreciem exemplele frumoase ale clienților noștri care au reușit să își dezvolte gospodării de succes, să se regăsească în ceea ce fac și să adune rezultate frumoase din investițiile făcute.

Microinvest este finanțat de Fundația Grameen Crédit Agricole începând cu anul 2020. Cum a derulat colaborarea în timpul pandemiei?

Microinvest a început colaborarea cu GCAF în anul 2019, semnând primul contract de creditare în mai 2020, chiar în plină pandemie. Primul credit oferit de GCAF a fost un impuls și pentru alți parteneri demonstrându-ne că până și creditorii noi auavut încredere în stabilitatea financiară a companiei noastre, reacția și planul adecvat de depășire a crizei. Al doilea credit l-am primit în martie 2021.

În această perioadă cu multe provocări, cauzate de pandemie, fundația a avut o comunicare transparentă cu compania noastră, a fost deschisă la necesitățile noastre și a venit cu soluții potrivite. Suntem ferm convinși că GCAF este un partener important pentru compania noastră, astfel planificăm să dezvoltăm și consolidăm colaborarea noastră și pe viitor.

Ce priorități strategice aveți pentru următorii ani? Cât de importantă este digitalizarea?

Digitalizarea are un loc aparte în strategia de comunicare și dezvoltare a companiei noastre. Nu suntem adepții digitalizării totale a activității, ci mergem pe o formulă echilibrată: de a combina automatizarea digitală cu discuțiile personale cu clienții, vizite și interacțiuni directe. Am conștientizat prin experiența proprie că interacțiunea directă cu clienții a rămas la fel de eficientă și importantă. Aceasta ne oferă o înțelegere mai profundă a fiecărui client în parte, noi idei și inspirație. În același timp, tindem să mergem pe digitalizarea liniilor de business în masă, simplificarea procesului de creditare, economisind astfel timpul clienților noștri, pe care îl pot dedica dezvoltării afacerii.

Suntem încrezuți că agricultura în Moldova are viitor și este unul din segmentele strategice pentru țara noastră, care trebuie și merită dezvoltat și modernizat. Susținem persoanele fizice și juridice în planurile lor de creștere și dezvoltare și chiar de transformare a afacerilor, în cazul antreprenorilor care își doresc să încerce un domeniu nou. În anul 2021 am venit cu o ofertă specială pentru clienții business – credite până la 1 700 000 fără gaj, ca să-și poată realiza cu brio scopurile propuse. Atât noi, cât și agricultorii avem așteptări mari de la noul sezon agricol. Un an bun va da forță suplimentară sectorului agricol, dar și dorință suplimentară de a investi în modernizarea tehnicilor de lucru, prin procurarea utilajelor noi de prelucrare, mult mai eficiente și performante.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe