Ce poate fi mai frumos decât un peisaj urban, văzut de la înălțime pe timp de noapte? În Chișinău nu ne putem lăuda cu zgârie-nori, dar totuși avem locații frumoase unde putem savura din plin vederea panoramică a orașului nostru drag. Tot la înălțime, atât la propriu cât și la figurat se află și holdingul ONX – afacerea a doi tineri antreprenori, specializată în design interior, reparație la cheie, chiria apartamentelor și mașinilor de lux. Colaborarea Microinvest a fost un pas ferm în dezvoltarea acestei afaceri, care s-a transformat într-o relație de parteneriat strânsă și durabilă.

Cât de dezvoltată este nișa designului și amenajărilor interioare în Republica Moldova? Cum a luat viață OnTop – serviciul de închiriere a apartamentelor și mașinilor premium chiar în inima orașului? Și care e secretul succesului în antreprenoriat? Află din interviul cu Ion Onța și Nicoleta Grama, tinerii cei care stau în spatele holdingului ONX, care au multe să ne spună.

Designul de interior: cât de solicitat este acest serviciu în Moldova și cum a început istoria ONX?

Am făcut primii pași în antreprenoriat acum 10 ani, după o perioadă în domeniul imobiliar și domeniul construcțiilor. Am înțeles că amenajarea personalizată și designul de interior sunt un domeniu care ia amploare în țara noastră și tot mai mulți oameni visează la locuințe create și adaptate în totalitate după necesitățile și preferințele individuale. Am început cu reparația apartamentelor. După care, la cerințele clienților am început să prestăm servicii de design combinate cu reparația la cheie. Un tandem perfect, pentru a fi sigur că designul dorit va arăta la fel și în realitate, cu accent pe confort, calitate și individualitate. Misiunea noastră este să oferim experiențe și valori unice, care combină funcționalitatea și inovația. Sursa noastră de motivație și entuziasm sunt clienții mulțumiți și apartamentele splendide amenajate de noi, în care domină o atmosferă caldă, de acasă. – Ion Onța, antreprenor

Ce alte servicii oferă holdingul ONX și ce etape de dezvoltare ați parcurs?

Din holdingul ONX face parte și proiectul nostru de suflet OnTop, specializat în chiria apartamentelor chiar în inima Chișinăului, cu o priveliște de milioane și cel mai bun service. Ne-am îndrăgostit de această priveliște și am dorit să oferim experiențe urbane de neuitat pentru oaspeții din Chișinău, pe care la sigur nu le vor uita. Clienții noștri pot, de asemenea, arenda mașini de lux cu șofer și chiar bodyguard. Apartamentele OnTop vin cu un concept total nou de confort și funcționalitate. 3 din apartamente sunt dotate cu terase, unde pot fi organizate petreceri private și alte evenimente. Iar celelalte au balcoane panoramice pentru dimineți aromate cu cafea, indiferent de anotimp. E un concept nou pe piața imobiliară din Moldova și foarte apreciat. Pe partea de design interior și reparație lucrăm atât cu clienți din Moldova, cât și de peste hotare. Suntem o echipă tânără, cu idei inovatoare pe care le transpunem în realitate de la proiectul pe hârtie și până la cheie. În plus, avem multe proiecte noi, pe care abia așteptăm să le lansăm. – Nicoleta Grama, director ONX

E posibil să dezvolți o afacere fără credite? Când și cum ați început colaborarea cu Microinvest?

Poți, dar cu pași foarte mici. Finanțarea la momentul oportun este foarte importantă pentru o afacere, dacă într-adevăr îți pui în plan să te dezvolți continuu. Despre Microinvest am aflat după ce am avut o discuție cu unul din experții în creditare, care ne-a prezentat detaliat ofertele companiei. Am rămas uimiți de cât de multe avantaje putem beneficia în colaborarea cu o companie lider în creditarea nebancară. Sunt operativi, flexibili, deschiși să îți ofere anume ceea de ce ai nevoie. În business totul derulează rapid, nu ai prea mult timp să aștepți când vine vorba de investiții. Cei de la Microinvest pot ține pasul acestui ritm alert în oferirea serviciilor financiare, anume asta ne-a motivat să apelăm la ei pentru un credit. Acum avem o colaborare frumoasă și suntem încrezuți că vom avea parte de sprijinul necesar, atunci când avem nevoie. – Ion Onța, antreprenor

Nu putem să nu vă întrebăm despre cele mai noi tendințe ale designului de interior. Care sunt trendurile acestui sezon în amenajare?

Minimalismul rămâne tendința de bază. Doar că acesta nu mai este atât de rece și impersonal. Se optează pentru nuanțe calde, texturi moi, forme rotunjite și accente de culoare. O altă tendință populară este sustenabilitatea în alegerea materialelor. Clienții tot mai des optează pentru materiale eco, precum lemnul, piatra, bumbacul, inul, care nu poluează mediul, nu sunt nocive, atât în exploatare cât și în producere și aduc un suflu de naturalețe în fiecare proiect. De asemenea, sunt apreciate experimentele în combinații, nuanțe, texturi. Noi suntem norocoși că putem da frâu liber ideilor de amenajare în activitatea noastră zilnică și, de asemenea, să ne inspirăm din ideile clienților noștri, pentru care găsim de fiecare dată cele mai potrivite soluții. – Nicoleta Grama, director ONX

Și cum fără întrebarea tradițională: care e cheia succesului în afaceri, mai ales pentru tinerii antreprenori?

Să nu te temi să încerci lucruri noi și să nu te orientezi prea mult pe experiențele concurenților. Când mergi după o structură individuală, creată de tine, ești încrezut și pasionat de ceea ce faci. Conceptul afacerii noastre, noi l-am creat singuri, fără să ne inspirăm de la cei din jur. Desigur că am dat-o în bară de multe ori, dar și am învățat foarte multe. În plus, partea aceasta de a explora mereu ceva nou te ține în tonus și nu te plictisește. Încă o recomandare utilă, pe care am descoperit-o în timp, este să fii atent la cererile clienților. De multe ori, anume din partea clienților vin ideile geniale pe care le poți dezvolta în afacerea ta. Pe lângă toate acestea, contează și să legi parteneriate frumoase și de încredere. – Ion Onța, antreprenor

*Microinvest este unica organizație de creditare nebancară din Moldova, deținătoare a Certificatului Internațional de Protecție a Clienților. Acesta presupune un proces de creditare responsabil și transparent, bazat pe principii respectuoase de deservire a clienților, abordare corectă și echitabilă.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe