Fiecare tânăr din Moldova ajunge într-un moment, când trebuie să decidă cum să-și construiască viitorul: să plece peste hotare, să-și găsească un job bun acasă sau să încerce să-și creeze propria afacere. Maistru Roman, împreună cu colegul său, cofondatorii magazinului online Yolo și clienți Microinvest, au decis nu doar să-și încerce norocul în afaceri acasă, ci și să oprească fluxul de tineri în căutarea unui viitor mai bun în alte țări.

Acum 4 ani, și-au fondat de la zero propria afacere de vânzări online într-un oficiu de 15 m2 și cu bani împrumutați pentru chirie, iar astăzi au peste 130 de angajați, o platformă online bine dezvoltată și scopuri frumoase de viitor alături de marea echipă Yolo. Cum e să pui pe roate un start-up în vânzări online în Moldova și să demonstrezi că se poate să ai succes chiar și într-o țară atât de mică, află din interviul cu Roman, client Microinvest.

De unde a venit ideea afacerii Yolo și ce înseamnă de fapt această abreviere?

Yolo înseamnă You Live Only Once și se traduce simplu – „o viață trăim”, iar noi, cei care stăm în spatele acestei afaceri, facem zilnic viața oamenilor mai frumoasă și confortabilă. Ideea afacerii a venit în perioada când eu și colegul meu trebuia să luăm decizia cum ne aranjăm viitorul: plecăm peste hotare, ca mulți alții, sau încercăm să facem ceva aici. Noi am ales varianta mai complicată. Ba mai mult, ne-am propus să motivăm și alți tineri să crească alături de noi. Ne-am lansat rapid, am analizat piața și ne-am început activitatea într-un oficiu modest, cu investiții mici, dar cu mult entuziasm și idei. Astăzi avem distribuitori direcți din China și furnizori locali mari, o strategie logistică bine pusă la punct, care ne permite să livrăm rapid produse în orice colț al țării și o echipă tânără, dar profesionistă.

Cât de dificil este să lansezi un start-up în Moldova? Cum reușiți să faceți față provocărilor?

Eu cred că este la fel de dificil ca în oricare altă țară. Toate începuturile sunt provocatoare, neclare, cu multe coborâșuri, dar și urcușuri. Important este să rămâi vertical și să nu te dai bătut după prima provocare. În ultimii ani, cu toții am avut de trecut prin multe greutăți, mai ales antreprenorii, dar cu fiecare problemă înveți să fii tot mai flexibil la identificarea soluțiilor. Multe companii din domenii asemănătoare au dat faliment din diverse motive, pe când noi am reușit să creștem cu peste 200% și să pornim o direcție total nouă în compania noastră: departamentul de call-centru, care ne ajută să realizăm planul anual la peste 160%. Dovada că se poate și la noi. Provocarea care încă ne dă bătăi de cap este lipsa forței de muncă. Unii tineri încă se mai tem de responsabilitate și nu au încredere că se poate să ai succes și la noi.

Prin ce vă deosebiți de alte magazine online din țară?

Clienții aleg Yolo pentru că „nu au încotro”. Glumesc! De fapt, e simplu, noi nu vindem doar produse, dar vizualizări frumoase a unui mod de viață ce poate deveni realitate cu ajutorul produselor de uz casnic de la Yolo. Avem concurenți care vând o gamă mai bogată de produse, mai bune, mai scumpe, mai performante, pe când noi, la rândul nostru, avem capacitatea de a ne adapta foarte rapid în funcție de sezon. Vindem produse must-have, la prețuri avantajoase și de care nu ne este rușine. Desigur că planificăm totul cât mai strategic, pregătim campanii specializate de promovare, dar pentru clienți suntem simpli și rapizi, iar asta ne scoate în evidență.

Primul credit la Microinvest. Cum ați început colaborarea și de ce ați ales compania noastră pentru finanțare și sprijin în investiții?

Despre Microinvest ne-a povestit o colegă. Și eu am avut ceva timp în urmă un credit.  Astfel, ne-am gândit să ne adresăm din nou, dar deja ca persoană juridică. În scurt timp am primit oferta și am început să lucrăm. Fără birocrație, rapid, flexibil. După care, am devenit și parteneri. Primul credit a fost pentru capital circulant, atât de necesar pentru modelul nostru de afacere. De asemenea, am beneficiat si de Linia de credit. N-am avut niciodată probleme sau neclarități. La fel de bine merge și parteneriatul. Mulți clienți din start spun că vor să ia produse în rate anume prin Microinvest. Asta bucură, experiența frumoasă de creditare contribuie și la imaginea noastră ca partener.

La final, propunem să încheiem pe un ton la fel de motivațional. Ce contează cu adevărat, ca să ai succes în afaceri, mai ales pentru tinerii antreprenori?

Muncă și încă o dată muncă, la pachet cu entuziasm și încredere în sine. Și desigur oamenii potriviți alături. Ai succes în orice domeniu, inclusiv în afaceri, când înveți în fiecare zi, alături de oameni care tind spre un scop comun. Anume după aceste principii ne conducem la Yolo. Învățăm, ne adaptăm noilor situații, experimentăm, nu ne temem de inovații. Și desigur parteneri corecți alături. Suntem recunoscutori pentru faptul că Microinvest ne-au susținut în dezvoltare și că avem o colaborare frumoasă în oferirea serviciilor financiare pentru clienți.

*Microinvest este unica organizație de creditare nebancară din Moldova, deținătoare a Certificatului Internațional de Protecție a Clienților. Acesta presupune un proces de creditare responsabil și transparent, bazat pe principii respectuoase de deservire a clienților, abordare corectă și echitabilă.

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent

Dacă dorești mai multe detalii, poți consulta politica de confidențialitate aici ori ne poți scrie la sesizari@microinvest.md.

Folosim cookie-uri.
Aflați mai multe